Proiectul de lege privind votul prin corespondenţa pentru romanii din străinătate revine pe agenda publică după ce va fi finalizat de către grupul de lucru din cadrul MAE. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi şi şeful Departamentului pentru Relaţii cu Parlamentul, Valentin Iliescu, au anunţat că MAE doreşte ca proiectul să fie dezbătut şi aprobat în Parlament până în luna decembrie (Sursa: Romania Liberă, 2 septembrie 2010).
În acelaşi timp, o iniţiativă similară vine din partea deputatei PD-L Raluca Ţurcan care face o sinteză a proiectului de lege privind votul în străinătate aici.
Proiectul “Diaspora votează” este independent de cele două iniţiative cu care are, însă, un câştig comun foarte important: acela de a readuce problema votului diasporei în atenţia publică. Propunerea noastră finală va veni în urma consultărilor cu reprezentanţi ai asociaţiilor romanilor din străinătate în cadrul dezbaterilor ce vor avea loc în septembrie şi octombrie şi va fi discutată în plen cu lideri din sfera civică şi parlamentari.